Reinventează-te, dar pe bune
Am încercat. Pe cuvânt. Am citit tot ce se putea despre „reinventare”. Am făcut liste. Mi-am trasat obiective. Mi-am luat agendă nouă, cu foi groase și coperți care miroseau a „nou început”. Am subliniat cu marker roz fraze din cărți de dezvoltare personală și am scris pe un post-it: You got this!
Trei zile mai târziu, post-it-ul era pe podea, lipit de talpa papucului, iar eu căutam în frigider sensul vieții sub forma unei prăjituri cu multă cremă. Dacă reinventarea ar fi avut gust,… măcar așa ar fi fost mai simplu. Nimeni nu-ți spune partea urâtă a reinventării. Toată lumea îți vorbește despre transformare ca despre un proces luminos, plin de revelații. Dar adevărul?
Adevărul este mai degrabă un maraton de confuzie cronică. Reinventarea începe adesea după opt ore de muncă în care ai zâmbit ca un screensaver uman. Și, sincer, după așa o zi, nu-ți mai vine să „te reconstruiești”; îți vine doar să-ți schimbi ordinea în care plângi și mănânci biscuiți.
Reinventarea nu e sexy. E ca o relație lungă cu tine însuți(ă). Nu cea romantică, cu lumânări parfumate, ci cea în care te uiți în oglindă și îți spui: „cine ești și ce vrei de la mine?”. Ești tot tu, dar cu mai multe riduri și cu un bagaj emoțional pe care ți-ai dori să-l returnezi, dar garanția a expirat.
La început, vrei să te transformi. Dar nu știi în ce. Așa că dai scroll la nesfârșit pe Instagram, în căutarea inspirației, și sfârșești să te compari cu cineva care a renunțat la jobul din corporație și acum face lumânări artizanale în Bali. Și te întrebi dacă asta e reinventare sau doar un concediu lung cu hashtag.
Și, ca să fie tacâmul complet, vine și corul motivațional care îți spune că „totul începe cu un mindset pozitiv”. În acel moment, sincer, te gândești că singura reinventare realistă e să reinventezi corul motivațional în carne tocată.
Adevărul e crud: nu te trezești într-o zi complet schimbat(ă), cu claritate și zen. Te trezești tot tu, cu părul ciufulit, cu cearcăne, cu deadline-uri și cu o vagă dorință de „altceva” care dispare rapid când vezi notificarea de Zoom. Reinventarea nu începe în zorii unei dimineți perfecte. Începe, mai degrabă, într-o după-amiază banală, când te prăbușești pe canapea și îți spui: nu mai pot.
Și de acolo, încet-încet, se naște: nu mai pot, nu mai merge, ce caut aici?, urmate de un timid hai să încerc totuși altceva, că oricum nu dorm nopțile. Poate începe cu un „nu” spus într-o zi în care toată lumea aștepta de la tine un „sigur, imediat!”. Poate cu o pauză în care refuzi să deschizi laptopul. Poate cu o conversație onestă, în care nu mai joci rolul angajatului impecabil sau al prietenului disponibil nonstop.
Reinventarea adevărată nu are nimic de-a face cu imaginea glorioasă din cărțile de self-help. Nu e un „new me” strălucitor, ci un „old me, dar mai puțin mințit(ă)”. Și e infinit mai greu să fii sincer(ă) cu tine decât să cumperi o agendă nouă.
Ceea ce nu-ți spune nimeni este că reinventarea nu vine dintr-o decizie monumentală, ci din mici gesturi de insubordonare față de viața care te-a prins într-un scenariu. Să spui „nu” când îți vine să spui „da”. Să alegi să te odihnești în loc să demonstrezi. Să îți lași o zi fără planuri. Să faci ceva care nu are nimic de-a face cu CV-ul.
Și da, doare. Doare să recunoști că ani de zile ai trăit în Planul A al altora – părinți, șefi, societate – și că vocea ta s-a pierdut undeva, în zgomot. Dar tot acolo începe adevărata reinventare: nu în „branding personal”, ci în liniștea unei cafele în care îți permiți să asculți ce-ți spui tu, nu ce-ți spune lumea.
Adevărata reinventare e dezbrăcare. Dezbrăcare de „trebuie”, de „așa se face”. De toate replicile recitate până la plictis. Și, mai ales, de acel zâmbet obosit, gen screensaver, care ascunde tot ce nu vrei să vezi.
Nu e glamour, nu e cu aplauze. E cu teamă, cu multe încercări ratate, cu momente de „nu am habar ce fac”. Dar e și cu ceva rar: autenticitate. Și, dacă ai noroc (sau curaj), și cu libertate.
Așa că uită de reinventarea făcută pentru aplauze. Uită de „new me”. Reinventează-te prin sinceritate. Printr-o viață care nu arată neapărat spectaculos pe Instagram, dar pe care poți s-o trăiești cu o respirație mai adâncă.
Pentru că, la final, reinventarea nu e despre a fi mai bun(ă). E despre a fi mai adevărat(ă). Și asta da reinventare.
Întrebări incomode, dar utile (mic coaching sarcastic și nu doar atât)
- Cât din viața ta e scrisă de tine și cât e dictare după caietul altora?
- Dacă mâine ți-ar dispărea jobul, cine ai rămâne? (în afară de cineva panicat pe LinkedIn)
- Câte dintre „trebuie”-urile tale sunt reale și câte sunt doar moștenite ca vesela de porțelan de la bunici?
- Când ai făcut ultima dată ceva care nu aduce bani, like-uri sau validare, dar te-a făcut să respiri mai adânc?
- Dacă te-ai reinventa, chiar pe bune, ce ar trebui să lași în urmă – și de ce încă te agăți de el?
Sunt jurist, dar nu vă speriați, nu judec pe nimeni… decât când trebuie.
Încă profesez în domeniu, cu toate că, uneori, sufletul meu s-ar muta definitiv într-un cort de rulotă la malul mării. Deocamdată, mă refugiez acolo doar în weekenduri, alături de soțul meu (partener de viață și de glume de aproape 25 de ani) și cățelușa noastră, Hera – o mică filozofă blănoasă care a inspirat chiar și o serie de povești de seară pentru copii.
De-a lungul timpului am fost trainer, manager, coordonator de proiecte imobiliare, om cu agende pline și planuri mari. Apoi, într-o zi, mi-am dat seama că știu să scriu e-mailuri impecabile, dar nu mai știu ce-mi place cu adevărat. Așa s-a născut „Respiră și schimbă”: din nevoia de a-mi recăpăta vocea, umorul și liniștea.
Aici vei găsi articole despre carieră, despre stresul care se insinuează în tăceri și despre curajul – uneori absurd, alteori salvator – de a face schimbări chiar și când nu ai totul clar. Scriu cu sinceritate, uneori cu ironie, întotdeauna cu sufletul pe masă. Pentru că, de fapt, blogul acesta nu e despre mine. E despre noi toți, cei care încercăm să trăim cu sens, cu întrebări și cu speranța că nu e niciodată prea târziu să ne schimbăm direcția.
Dacă ai ajuns aici, poate nu e întâmplător. Poate și tu simți că ai nevoie de o gură de aer. Atunci… respiră. Și vezi ce se întâmplă.
