Legea nescrisă a bunului-simț juridic
Există o lege pe care nu o vei găsi în Codul civil, nici în cel penal. Nu are articole, aliniate sau norme de trimitere. Nu se invocă în fața instanței și nici nu se aplică prin hotărâri judecătorești. Dar, cu toate acestea, își face simțită prezența în fiecare gest, în fiecare decizie, în fiecare caz în care legea scrisă nu e suficientă. O putem numi, simplu: legea bunului-simț juridic.
Acea voce interioară care te face să te oprești înainte să trimiți o notificare redactată cu furie. Care îți spune că da, poate ai dreptate legală, dar nu e momentul să calci pe cineva aflat la pământ. Care îți sugerează să nu semnezi un contract dacă simți că cealaltă parte nu înțelege pe deplin consecințele. E mai mult decât empatie – e o combinație între decență, rațiune și conștiință profesională.
Dreptul fără umanitate e doar o armă
De-a lungul timpului, am întâlnit oameni care și-au dorit „să folosească legea ca pe o bâtă”. Voiau să câștige nu doar procesul, ci și răzbunarea. Nu căutau dreptate, ci satisfacția de a învinge. Problema nu era lipsa temeiului legal – aveau, deseori, acte, probe, dovezi. Problema era absența bunului-simț juridic.
Să ceri chiria restantă unei bătrâne care ți-a fost vecină 40 de ani, știind că are pensie minimă și doi nepoți în grijă? Legal – da. Uman – discutabil. Să faci apel doar pentru a prelungi un proces și a-i face viața grea părții adverse, deși știi că șansele de câștig sunt nule? Iarăși, permis de lege, dar discutabil ca principiu.
Bunul-simț juridic nu anulează regulile. Nu înseamnă să lași de la tine mereu, să nu acționezi niciodată, să fii mereu „bun” în detrimentul propriului interes. Înseamnă, însă, să alegi conștient cum aplici legea: cu cap și cu inimă.
Avocații, judecătorii și ceilalți oameni
Nu doar cetățenii ar trebui să aplice această „lege nescrisă”, ci și profesioniștii din sistemul juridic. Un avocat bun nu este cel care știe să câștige cu orice preț, ci acela care știe când să oprească lupta. Când să recomande medierea. Când să nu escaladeze un conflict. Când să nu scrie o cerere de ordonanță președințială doar pentru că poate.
Judecătorii, la rândul lor, nu decid doar în baza codurilor. În interpretarea și aplicarea legii, își aduc adesea contribuția personală: gândirea critică, echilibrul, experiența – și da, uneori și acel dram de umanitate care nu se predă la facultate.
Ce se întâmplă când dispare?
Când bunul-simț juridic dispare, rămâne un sistem rece, mecanic, inuman. Un sistem în care omul devine dosar, tragedia devine excepție procedurală, iar dreptatea – un rezultat statistic. Într-o lume în care totul e negociabil, bunul-simț rămâne printre puținele lucruri care nu ar trebui să aibă preț.
Poate nu putem impune această lege nescrisă, dar o putem cultiva. În modul în care vorbim cu oamenii care ne cer ajutorul. În felul în care ne învățăm copiii despre drepturi și obligații. În felul în care alegem să fim, dincolo de funcția, profesia sau poziția noastră: oameni.
Sunt jurist, dar nu vă speriați, nu judec pe nimeni… decât când trebuie.
Încă profesez în domeniu, cu toate că, uneori, sufletul meu s-ar muta definitiv într-un cort de rulotă la malul mării. Deocamdată, mă refugiez acolo doar în weekenduri, alături de soțul meu (partener de viață și de glume de aproape 25 de ani) și cățelușa noastră, Hera – o mică filozofă blănoasă care a inspirat chiar și o serie de povești de seară pentru copii.
De-a lungul timpului am fost trainer, manager, coordonator de proiecte imobiliare, om cu agende pline și planuri mari. Apoi, într-o zi, mi-am dat seama că știu să scriu e-mailuri impecabile, dar nu mai știu ce-mi place cu adevărat. Așa s-a născut „Respiră și schimbă”: din nevoia de a-mi recăpăta vocea, umorul și liniștea.
Aici vei găsi articole despre carieră, despre stresul care se insinuează în tăceri și despre curajul – uneori absurd, alteori salvator – de a face schimbări chiar și când nu ai totul clar. Scriu cu sinceritate, uneori cu ironie, întotdeauna cu sufletul pe masă. Pentru că, de fapt, blogul acesta nu e despre mine. E despre noi toți, cei care încercăm să trăim cu sens, cu întrebări și cu speranța că nu e niciodată prea târziu să ne schimbăm direcția.
Dacă ai ajuns aici, poate nu e întâmplător. Poate și tu simți că ai nevoie de o gură de aer. Atunci… respiră. Și vezi ce se întâmplă.
