Ce faci când ai bifat tot și tot nu e bine
Ai făcut tot ce „trebuia”. Ai învățat, ai muncit, ai fost responsabil(ă), ai răspuns la e-mailuri la timp și ți-ai setat alarma cu respect pentru societate. Ai bifat și facultatea, era normal. Și masterul, este în trend, toată lumea îl face. Au fost bifate și cursurile de „soft skills” în care ai învățat să zâmbești în timp ce spui lucruri pe care nu le simți( oare cum s-au descurcat cei trecuți de 60 de ani fără ele, cum au supraviețuit?).
Ai bifat și jobul „serios”, biroul frumos cu planta decorative scumpă, și salariul bun, bonusurile trimestriale și anuale.
Ai bifat relația sau măcar întrebările „da’ tu când te așezi la casa ta?”. Ai bifat vacanțe, concedii, city break-uri în care ai postat câte o poză cu o cafea pe o terasă care ți-a mâncat bugetul pe o lună, dar a dat bine în feed.
Și totuși… nu e bine.
Nu știi ce lipsește. Nu e ca și cum e ceva rău, dar nici nu mai simți că trăiești pe bune. Te uiți în jur și totul pare „în regulă”. Dar înăuntru, ceva bâzâie constant. Ca un frig subtil pe care nu știi de unde să-l oprești.
Ce faci când ai tot ce trebuie… dar nu ai tine?
Cei din jur îți spun că e normal, că toată lumea simte asta. Că „așa e viața de adult”. Dar tu știi că nu e doar oboseală, e lipsa de sens, e acea tăcere apăsătoare dintre taskuri, când te întrebi: „Pentru ce, de fapt?”
Și e greu să recunoști pentru că te simți vinovat(ă), cum să nu fii recunoscător(oare)? Ai tot ce trebuie. Nu trăiești o dramă. Nu ți-a murit nimeni. Dar totuși… te simți stins(ă).
Adevărul e că bifatul nu înseamnă trăit. Că succesul fără sens devine o formă de epuizare. Și că poate, în loc să adaugi ceva în plus, e timpul să te întrebi ce ai pierdut pe drum.
Ce făcea copilul din tine cu plăcere înainte să descopere lista de „obligații”? Ce vis ai dat deoparte pentru că „nu e practic”, “pentru că nu poți trăi din asta”, “ pentru că ce o să spună lumea”? Ce parte din tine ai îngropat în Exceluri și politețuri impuse, inutile?
Poate răspunsul nu vine azi. Dar întrebarea rămâne. Și e importantă.
Pentru că nu vrem o viață bifată. Vrem una în care să ne regăsim.
Și dacă tot ai bifat tot… poate acum e momentul să începi să simți, să-ți amintești ce bucura copilul din tine.
Sunt jurist, dar nu vă speriați, nu judec pe nimeni… decât când trebuie.
Încă profesez în domeniu, cu toate că, uneori, sufletul meu s-ar muta definitiv într-un cort de rulotă la malul mării. Deocamdată, mă refugiez acolo doar în weekenduri, alături de soțul meu (partener de viață și de glume de aproape 25 de ani) și cățelușa noastră, Hera – o mică filozofă blănoasă care a inspirat chiar și o serie de povești de seară pentru copii.
De-a lungul timpului am fost trainer, manager, coordonator de proiecte imobiliare, om cu agende pline și planuri mari. Apoi, într-o zi, mi-am dat seama că știu să scriu e-mailuri impecabile, dar nu mai știu ce-mi place cu adevărat. Așa s-a născut „Respiră și schimbă”: din nevoia de a-mi recăpăta vocea, umorul și liniștea.
Aici vei găsi articole despre carieră, despre stresul care se insinuează în tăceri și despre curajul – uneori absurd, alteori salvator – de a face schimbări chiar și când nu ai totul clar. Scriu cu sinceritate, uneori cu ironie, întotdeauna cu sufletul pe masă. Pentru că, de fapt, blogul acesta nu e despre mine. E despre noi toți, cei care încercăm să trăim cu sens, cu întrebări și cu speranța că nu e niciodată prea târziu să ne schimbăm direcția.
Dacă ai ajuns aici, poate nu e întâmplător. Poate și tu simți că ai nevoie de o gură de aer. Atunci… respiră. Și vezi ce se întâmplă.
