Frica de a începe din nou – cum o gestionezi
Există o formă de teamă care nu se vede, dar se simte ca o mână rece pe ceafă. Nu țipă, nu dă cu pumnul în masă. Doar stă acolo, constantă, elegantă, cu brațele încrucișate și voce scăzută: „Ești sigur(ă) că vrei să faci asta? La vârsta asta? După atâtea eforturi? O iei de la capăt? Iar?”
E frica de a începe din nou. Nu aceea din cărțile de dezvoltare personală, ci cea reală, care apare când închizi o ușă, dar cealaltă încă n-a fost montată. Și e frig între ele. Și curent.
Pentru că începutul nu vine cu garanții. Nu are feedback 5 stele. Nu are siguranță financiară. Nu e apreciat la ședințe. Și, mai ales, nu e confortabil.
Frica vine din rușine, nesiguranță, oboseală și comparație. Mai ales comparație. Cu tine cel/cea de „dinainte”. Cu colegii care „au rămas pe traseu”. Cu părinții care n-au avut luxul să aleagă. Cu Instagramul care spune că dacă n-ai reușit până la 30, ești în întârziere gravă.
Pentru că ne ia identitatea și o face ghem. Ani de muncă, diplome, funcții, statut, toate se învârt într-o întrebare simplă și tăioasă: „Și acum… ce ești?”
Dar – și aici vine partea cu potențial revoluționar – exact în durerea aia e libertatea. În momentul în care îți dai voie să fii un începător frumos, uman, curios, viu, se întâmplă ceva.
Cum gestionezi frica?
1. O recunoști. O lași să vorbească. Dar nu o lași să conducă.
Frica e un oaspete vechi. Nu trebuie alungată. Doar pusă la masa din spate. Poți să-i spui: „Bun venit. Da, știu că e riscant. Știu că nu sunt garantii. Dar eu aleg oricum să merg.”
2. Micșorezi pasul. Nu ambiția.
Nu e nevoie să te reinventezi complet într-o săptămână. Poți doar să testezi. Un curs. Un proiect. O conversație. O zi fără frică de șef. Un text scris din inimă.
3. Te înconjori de oameni care nu te privesc ca pe o investiție ratată.
Caută pe cei care nu se uită la tine și spun „păcat, avea potențial”, ci pe cei care spun „ce curaj, vreau să aud mai mult!”.
4. Îți schimbi limbajul interior.
În loc de:
– „Nu știu nimic din domeniul ăsta.” → „Sunt la început și învăț.”
– „Sunt prea bătrân(ă) pentru asta.” → „Acum am răbdare și discernământ.”
– „Ce-or să creadă ceilalți?” → „Ce cred eu despre viața mea?”
5. Îți amintești de toate celelalte începuturi. Și cum ai trecut prin ele.
Toate au fost începuturi. Și toate păreau imposibile la vremea lor. Dar ești aici. Întreg(ă). Mai puțin naiv(ă), dar mai prezent(ă). Și cu încă un început în față.
A începe din nou nu e eșec. E maturitate. E asumare. E semnul că te-ai oprit din alergat în gol și ți-ai întrebat sufletul: „Încotro?”
Și dacă azi frica îți șoptește în ureche: „Ce-o să te faci dacă nu merge?”, poți să-i răspunzi calm, cu o cafea în mână: „O să mă fac cine sunt.”
Sunt jurist, dar nu vă speriați, nu judec pe nimeni… decât când trebuie.
Încă profesez în domeniu, cu toate că, uneori, sufletul meu s-ar muta definitiv într-un cort de rulotă la malul mării. Deocamdată, mă refugiez acolo doar în weekenduri, alături de soțul meu (partener de viață și de glume de aproape 25 de ani) și cățelușa noastră, Hera – o mică filozofă blănoasă care a inspirat chiar și o serie de povești de seară pentru copii.
De-a lungul timpului am fost trainer, manager, coordonator de proiecte imobiliare, om cu agende pline și planuri mari. Apoi, într-o zi, mi-am dat seama că știu să scriu e-mailuri impecabile, dar nu mai știu ce-mi place cu adevărat. Așa s-a născut „Respiră și schimbă”: din nevoia de a-mi recăpăta vocea, umorul și liniștea.
Aici vei găsi articole despre carieră, despre stresul care se insinuează în tăceri și despre curajul – uneori absurd, alteori salvator – de a face schimbări chiar și când nu ai totul clar. Scriu cu sinceritate, uneori cu ironie, întotdeauna cu sufletul pe masă. Pentru că, de fapt, blogul acesta nu e despre mine. E despre noi toți, cei care încercăm să trăim cu sens, cu întrebări și cu speranța că nu e niciodată prea târziu să ne schimbăm direcția.
Dacă ai ajuns aici, poate nu e întâmplător. Poate și tu simți că ai nevoie de o gură de aer. Atunci… respiră. Și vezi ce se întâmplă.
